Faţă de toţi oamenii pe care i-am cunoscut am redevenit strain, la fel ca înainte de a-i cunoaşte. Dacă facem din a-i ţine pe ceilalţi lângă noi un scop, cu siguranţă asta nu face parte din intenţia naturii; nimic nu rămâne. Nici măcar nu se poate afirma că oamenii vin şi pleacă pentru a ne servi drept îndreptar moral, întrajutorare necesară sau simplă prezenţă fără de care viaţa ne-ar părea goală. Astea sunt aprecierile şi semnificaţiile atribuite de noi celorlalţi.

Aş vrea să le alin durerea celor care fac muzică nu numai de dragul banilor, ci şi de dragul urechilor acelor singuratici care n-au nimic altceva. Cu siguranţă nu este recunoştinţă mai mare decât aceea a omului căruia un film, o discuţie în ceasul tainei sau un zâmbet strain i-au împuţinat cu o durată oarecare momentele de singurătate. Nu mai sunt singur şi acum iarăşi sunt, şi intermitenţa asta m-a ajutat să nu-mi pun capăt zilelor.

Reînstrăinarea, ca fenomen real care sfidează scopurile, e un simbol al stării noastre tranzitorii. Orice privire dincolo de microcosmosul imanent, sumă de repetiţii aparent semnificative, revelează absurditatea vieţii noastre. Cunoaştem un amic, ne străduim să-l păstrăm prin încercări neţărmurite de renunţare la sine ca apoi, inevitabil, să-l pierdem. Creştem un număr de ani, cei fericiţi dintre noi, în sânul unei familii pe care suntem forţaţi s-o părăsim. Mi se pare că orice întreprindere, în sens figurativ, ne surprinde la mijloc, între privirea peste umăr ce i-o aruncăm casei deabia luminate de felinar, cea pe care-o părăsim în toiul nopţii, şi noul orizont.

Tot ce pot să sper este că timpul mă va lăsa să fiu pentru alţii un refugiu uman, o cunoştinţă în marea de straini, un punct de întâlnire pe autostrada tranziţiilor. Vrând-nevrând am ajuns la teleologia mult evitată: în lupta împotriva naturii, optez pentru prezenţă.

Liked it? Take a second to support Somebody Someone on Patreon!

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here