Home Writer’s Retreat

Writer’s Retreat

Nume: Craii de Cartea-Veche

Grup Facebook: https://www.facebook.com/groups/552536978876534/

Locație: Onești, jud. Bacău

Societatea, prin toate predeterminările ei, îți pavează un drum către o stare de inconștiență, un soi de plutire in derivă. Pașii îți sunt setați din momentul în care te-ai trezit, în fiecare dimineață, și matricea, această bulă de săpun care se umflă și se dezumflă o dată cu alternarea ritmurilor diurn-nocturn, își arată latura ternă și monotonă dacă e văzută de la depărtare. De câte ori te-ai provocat într-o lună? Dar în șase luni? Dar într-un an? Dacă mingea, cum spun englezii, e cunoașterea, cel mai important și nobil joc al oamenilor, atunci “how many times have you taken your eyes off the ball?”

Trăim într-o perioadă a pozelor și-a reacțiilor chimice imediate, a plăcerilor de moment și-a întreprinderilor cu fitil scurt. Românii încă-și mai croiesc destine în umbra lui Nicolae Ceaușescu, încercând chiar și acum, la 30 de ani după revoluție, să facă ceea ce nu puteau face atunci: să se îmbogățească, să-și adune cinuri, onoruri, să umple masa familiei, să le pună toate efectele materiale la dispoziție. Pare a fi încălcarea interdicției tatălui; psihologic nu ne-am creat propriul drum.

Nu avem un mare filosof de la Noica încoace.
Nu avem un scriitor care să fi adus acasă un premiu Nobel pentru literatură.
Din 2010 încoace, rata promovabilității la examenul de bacalaureat este aproape an de an sub 50% în prima sesiune.

Lumea se mută de la țară spre orașele mari fiindcă în acele halte ale minții, în junglele de ciment, acolo li se împotmolesc trenurile. Copiii noștri fac facultăți căutate, IT, Politehnică, Medicină, Drept, ca să poată să-și asigure ce Panait Istrati numea “grajduri cât mai confortabile”. Apoi, aceeași oameni rămân în orașele mari fiindcă acolo e distracția, acolo se trăiește bine, acolo noaptea luminile sunt aprinse, ai concerte, gig-uri, festivaluri.

V-am expus câteva dintre drumurile cu sens unic alese de tineret. Desigur că în orașele mari există și activități intelectuale demne de un om inteligent. Comemorabile sunt festivalul Filit din Iași și târgurile de carte Gaudeamus ținute în București și în Iași.

Mi-e teamă că în contextul acesta, al “luării ochilor de la minge”, al relativizării culturale din pricina gadgeturilor, a educației non-formale venită din mass-media și de pe internet, în contextul pregătirii aproape exclusive pentru muncă, oamenii au devenit lejeri, distrați, nepăsători și lipsiți de finețe. Sunt observații grele și într-o considerabilă măsură de prost gust, fiindcă ne-am obișnuit să oblăduim neștiința celuilalt ca pe neștiința noastră. Într-o ambianță de lâncezeală, oricine sună din clopot și încearcă să-i trezească pe ceilalți e perceput ca un nesimțit și trebuie înlăturat.

Tonul, însă, răutatea cu care pare că evidențiez slăbiciunea celorlalți, vine dintr-o credință că lucrurile pot fi și altfel. Îmi vine greu să cred că 69% dintre români nu au citit nici măcar o carte într-un an, sau că unul din cinci români nu au citit niciodată o carte.

În acest sens, m-am gândit să creez un outlet pentru cei care mai au neliniști nocturne, pentru cei care caută, pentru cei care “au timp”, pentru cei răbdători, plămădiți sub limba unui ceas sacru, un cenaclu literar alternat cu un club de lectură în Onești și în împrejurimi.

Locația, luând exemplu de la londonezi, se va schimba săptămânal. În Londra am luat parte la un club de lectură organizat lunar în apartamentele membrilor clubului. Cine dorea să găzduiască următoarea întâlnire se anunța pe grupul de Facebook, și se pregătea pentru un show sold-out. Am văzut, în iulie 2018, 80 de oameni, unii perfect străini, care n-au mai fost niciodată la club, adunându-se în Shepherd’s Bush acasă la Lindsey si Tom, toți gata să citim trei short story-uri scrise de Philip K. Dick. Gazdele au dus amabilitatea prea departe, zic eu, oferindu-ne prăjituri de casă și lapte de migdale, și hrănind de-a dreptul pe unii dintre noi la spartul petrecerii.

În cazul în care nimeni nu își anunță disponibilitatea, voi fi mereu dispus să găzduiesc clubul în Cașin, unde dețin o bibliotecă de 3500 de cărți, toate alese, atât cărți vechi, printre care o ediție princemps a operelor lui Edgar Allan Poe din secolul al XIX-lea, o ediție princemps a romanului “Pe aripile vântului”, de Margaret Mitchell, “Ființa și neantul” cu autograful lui Jean Paul Sartre, volume de Voltaire și La Fontaine din anii 1900, cât și cele mai noi colecții de la editurile Polirom, Humanitas, Univers, samd.

Să rechiziționăm ocazional o masă la Cafeneaua Literară nu pare, iarăși, o idee rea.

Până la a bate orice în cuie propun să populăm un grup de Facebook și să ne jucăm cu ideile acolo. Se pot crea poll-uri, se poate face brainstorming, și, ceea ce-mi doresc cel mai mult, se pot lansa foarte ușor invitații prietenilor apropiați curioși sau dornici de alăturare.

Grupul se numește Craii de Cartea-Veche:

https://www.facebook.com/groups/552536978876534/

La începutul acestei postări v-am atașat și afișul care circulă prin oraș pentru a vă face o idee cu ce autori doresc să lucrăm. Lista este infimă, însă arată o direcție în sensul literaturii majore a lumii.

Dacă încă nu te-am convins, te asigur că:

Nu citești un text al vreunei minți complicate, vreo scriere obscură ca cea a lui Gustav Meyrink sau vreun text dificil, scris de un filolog joycean. Nu-i pielea ta in joc dacă nu citești rândurile care urmează. Până la urmă, fiindcă aceste rânduri se scriu pe măsură ce sunt citite, ca o intenție, ca un condițional optativ, dacă abandonezi lectura textul își va retrage mesajul în albia care l-a creat.

Aș vrea, în schimb, să ajungi să consideri că gestul de a citi devine undeva, in jocul normat al redactării și lecturării, echivalent cu acela de a scrie. E clar că am scris pentru tine anume, iar tu, citind, citești și pentru mine, dar în același timp scrii(citind!) pentru mine, și, condiție sine-qua-non, scrii pentru tine.

Iată efectul acestei relocațiuni: o colaborare semiotică de tip lector-scriptor, o relație aristoteliană care să trimită în lume lumina răsfrântă din triunghiul autor-cititor-text. Doi oameni care fac schimburi de muzică nu se știe să fi alcătuit un grup de audiție muzicală. Muzica se poate asculta individual, iar discuțiile despre ea sunt vorbe ce planează peste flirtul unor adolescenți. Cititul, in schimb, activitate în jurul căreia s-au clădit săli de lectură, pereți cu material antifonic, ziduri, acoperișuri, preocupare care a creat arhive, catastihuri, liste, ștampile, anticariate, cluburi de lectură, cenacluri literare, acest preamăreț citit a creat relații și a unduit cursul lumii spre civilizație.

Nu trebuie sa fii de acord cu tonul tezist și didactic din spatele acestor ecouri nevolnice. Acest text s-a scris așa fiindcă tu nu exiști încă, dualitate invincibilă, prietenie crescândă, dare de mână și critică blândă. N-a spus nimeni cenaclu literar încă. Ai citit acum cuvintele! Sunt tineri care cresc fără vreun instrument în casă, și televizorul le dictează tot ce pot și tot ce e firesc să asculte. In cazul cititului, activitate intelectuală care nu vinde, care nu face apanajul mulțimilor, emisiunile de cultură sunt marcate de un aer distinctiv, cărți în fundal, un cadru simplu, oameni în costum, femei bine acoperite, fără reclame țipătoare. Mi-e clar că toate aceste elemente și alte câteva vor face orice tânăr să schimbe postul după câteva secunde. Oamenii se ascultă, nu vorbesc unii peste alții, își urmăresc firul ideii cu o vădită curiozitate, au un limbaj ales, niciun cuvânt nu e gratuit, nicio frază nepoleită. Lumini se aprind, taine se dezvăluie, se apelează la grații, la mai marii literaturii, la cunoscători, la vițe și filoane ale cunoașterii despre care se vorbește tot mai puțin: semiologie, filosofie, etimologie, istoria literaturii, personaj, narator, critică literară, hermeneutică, semasiologie, lingvistică, și, evident, artele adiacente; religie, știință, muzică, film, drumeții, jurnale, reviste.